OBIECTIV STRÂNGERE DE FONDURI:

8000 

OBIECTIV ÎNDEPLINIT:

49 %

DENUMIREA PROIECTULUI:

ArtEco

DESCRIEREA PROIECTULUI:

Proiectul își propune să îmbunătățească estetica municipiului Făgăraș prin pictarea într-un stil modern a 2 clădiri din orașul nostru – școală, gang, bloc, etc. Muralele ar atrage oamenii către artă într-un mod alternativ în comparație cu ceea ce orașul are de oferit în acest moment. Monotonia Făgărașului a fost întotdeauna o problemă care este resimțită în comunitate. Majoritatea clădirilor nu au fost îmbunătățite sau modernizate de mai bine de 30 de ani și consecințele sunt vizibile: atât tinerii cât și adulții au o stare constantă de nemulțumire și, în același timp, o dorință de schimbare.
Soluția propusă este un mini festival de artă stradală realizat timp de 4 zile, unde artiștii împreună cu voluntarii echipei YouthBank și alți tineri din comunitate vor picta două spații publice. Ideea derivă din efectele artei asupra oamenilor, felul în care ne definește, ne conduce emoțional și mental și ne încadrează stările grafic.
Pe de altă parte în urma campaniilor de ecologizare la care am participat în ultimul an, am realizat că de multe ori imediat după ce adunăm gunoaiele se adunau în câteva zile la loc. Pe această parte vom încerca să intervenim cu o serie de pancarte informative pentru turiștii care vizitează zona râului Olt sau chiar pentru localnici pentru a-i sensibiliza și a nu mai arunca gunoaiele. Pancartele vor avea mai multe direcții de abordare: de la a-i face conștienți că majoritatea gunoiului nu este biodegradabil, la a nu mai arunca decât în zone special amenajate sau a-i informa despre fauna și flora „Deltei“ Oltului care merită protejată.

NUMELE ORGANIZAȚIEI/GRUPULUI DE INIȚIATIVĂ:

Youthbank Făgăraș

Dă forță proiectului!